Instanţele contenciosului administrativ şi competenţa acestora

5.1. Instanţele de contencios administrativ
* In sistemul de drept pozitiv al diferitelor state s-a impus existenţa a trei mari sisteme de contencios administrativ şi anume: sistemul administratorului judecător, sistemul francez al jurisdicţiei speciale administrative, alcătuit din tribunale administrative şi Consiliul de Stat, şi sistemul de drept în care contenciosul administrativ este atribuit organelor judecătoreşti de drept comun.
Prin legea 29/199040 în România litigiile de contencios administrativ au fost date în competenţa instanţelor de drept comun, instituindu-se prin art.6 ca instanţe de prim grad, tribunalele şi curţile de apel, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, potrivit competenţei prevăzute de art. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă. De asemenea legea prevedea înfiinţarea de secţii de contencios administrativ la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la curţile de apel şi la tribunale care astfel pot fi considerate instanţe specializate în materia contenciosului administrativ.
* Potrivit noilor dispoziţii constituţionale41 justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii.
Legea 304/2004 privind organizarea judiciară42 prevede că justiţia se realizează prin instanţa supremă, curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii iar în materia contenciosului administrativ, justiţia se realizează prin tribunale administrativ-fiscale care vor începe să funcţioneze cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2008. Până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
* În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal iar în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este organizată Secţia de contencios administrativ si fiscal având competenţă proprie.
5.2.Competenţa materială
*Competenţa materială reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti de a judeca un litigiu43. Prin competenţa materială se delimitează sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit pe linie ierarhică44.
* Tribunalele administrativ-fiscale soluţionează litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 milioane lei.
* Secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel soluţionează în fond actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. De asemenea secţiile curţilor de apel judecă şi recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale.
* Recursul împotriva sentinţelor pronunţate în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
5.3. Competenţa teritorială
Cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care are o competenţă teritorială la nivelul întregii ţări, curţile de apel şi tribunalele au o competenţă limitată, la circumscripţia teritorială prevăzută de lege.45
* Regula generală, de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă este că cererea de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului. Prin derogare de la acest principiu, Legea contenciosului administrativ, venind în sprijinul celor vătămaţi prin acte administrative, prevede că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, însă dacă a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu mai poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale. Fiind însă o competenţă "raţione personae", reclamantul poate să renunţe la acest privilegiu şi să introducă acţiunea la instanţa competentă, de pe raza unde îşi are domiciliul sau sediul pârâtul. O dată însă ce reclamantul a ales instanţa competentă, el nu mai poate reveni asupra opţiunii sale.46