Competenţa adoptării sau emiterii actului administrativ de autoritate

Competenţa adoptării sau emiterii actului administrativ de autoritate

- Adoptarea sau emiterea actelor unilaterale se realizează de către autorităţile administrative în limitele abilitării lor legale.
- Exerciţiul competenţei organelor administrative este atât un drept, cât şi o obligaţie, ele neavând posibilitatea legală de a renunţa la dreptul lor sau de a pretinde, menţinerea acestor competenţe în caz de modificare .
- Competenţa este permanentă şi nu se epuizează prin exercitare.
- Ea conferă organelor administrative dreptul de a hotărî sau de a dispune prin acte de decizie, asupra problemelor ce intră în sfera activităţii lor.
- poate avea un caracter exclusiv, când prin lege se stabilesc unele atribuţii, numai în sarcina unei autorităţi sau a unui funcţionar de decizie . În asemenea situaţii organul ierarhic superior nu se poate substitui organului inferior , având doar posibilitatea de îndrumare , coordonare şi control asupra actelor emise .
- Încălcarea regulilor de competenţă constituie o ilegalitate de ordine publică. Caracterul de ordine publică a competenţei nu permite ca o decizie luată de o autoritate necompetentă să poată fi confirmată sau ratificată, a posteriorii, de către autoritatea competentă.
* Funcţionarii de decizie au competenţa de a emite acte administrative, numai după învestirea lor legală în funcţie. Când o astfel de învestire este viciată, funcţionarul respectiv apare ca un funcţionar de fapt a cărui acte sunt în principiu lovite de nulitate .
* În pofida caracterului de ordine publică, "urgenţa" şi "teoria funcţionarului de fapt" corijează, în anumite cazuri excepţionale, rigorile extreme ale regulilor de competenţă. Bunăoară potrivit teoriei generale a urgenţei, este admisibil ca în unele situaţii urgente, deciziilor luate de o autoritate necompetentă, să li se recunoască producerea de efecte juridice.
* Pe de altă parte, teoria funcţionarului de fapt fiind proprie materiei competenţei, constă în recunoaşterea validităţii actelor juridice încheiate de către o persoană neînvestită legal întrucât este considerată ca o autoritate de fapt. Fără intervenţia unei astfel de teorii, toate deciziile luate de către o autoritate fără învestire legală, ar fi considerate ca ilegale cu consecinţe practice deosebite.
* Actele normative trebuie să fie emise sau adoptate de către autorităţile administrative, în limitele competenţei lor teritoriale şi materiale. În dreptul nostru administrativ nu există un principiu de determinare a competenţei teritoriale a autorităţilor administrative . Prin urmare această competenţă este stabilită, în unele cazuri, de domiciliul persoanei, de locul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii ori de locul situării bunului.
* Competenţa materială priveşte adoptarea sau emiterea actelor administrative în limitele abilitării legale şi poate fi generală sau de specialitate .
* La nivel central Guvernul are o competenţă generală iar pe plan local aceasta aparţine consiliilor judeţene, locale şi primarilor.
* Competenţa materială de specialitate priveşte obligaţiile legale ale organelor de specialitate, în adoptarea sau emiterea actelor administrative, şi în limitele impuse de specializarea lor .
* Prin urmare competenţa ca element formal al actului administrativ unilateral este una din trăsăturile esenţiale (substanţiale) care determină caracterul juridic al manifestării de voinţă a autorităţii administrative .