Căile de atac împotriva hotărârii de contencios administrativ

*Legea contenciosului administrativ reglementează posibilitatea remedierii greşelilor de judecată prin exercitarea căilor ordinare şi extraordinare de control judiciar. Calea ordinară de atac împotriva hotărârii de contencios administrativ pronunţată în primă instanţă este recursul iar hotărârile de contencios administrativ rămase definitive şi irevocabile pot fi îndreptate pe baza exercitării căilor de atac extraordinare prevăzute de Codul de procedură civilă.
*Spre deosebire de procedura civilă care cunoaşte două căi ordinare de atac (apelul şi recursul), procedura de contencios administrativ reglementează doar o singură cale de atac ordinară, recursul datorită particularităţilor acestei proceduri şi a specificului acţiunilor în contencios administrativ.
*Potrivit legii „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare” iar recursul este „suspensiv de executare” şi aparţine părţilor, procurorului şi altor autorităţi publice cărora li se recunoaşte o legitimitate procesuală activă . Pentru anumite categorii de acţiuni în contencios administrativ prin norme speciale se prevăd termene de recurs mai scurte sau chiar mai lungi.
*Cerea de recurs trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă şi se depune de către partea interesată la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, care are obligaţia să o înainteze, împreună cu dosarul cauzei, instanţei de recurs competente după caz.
*Recursul se judecă de urgenţă, în şedinţă publică şi în completul prevăzut de lege. În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Dacă hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială prevăzută de lege, cauza se va trimite la instanţa competentă, iar în situaţia în care hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite o singură dată, la această instanţă.
*Legea contenciosului administrativ reglementează o procedură specială de judecare a recursului în situaţii deosebite cum ar fi bunăoară îndeplinirea termenului până la care reclamantul îşi poate verifica dreptul pretins. În acest caz reclamantul poate solicita preşedintelui instanţei competentei să stabilească termenul de judecată a recursului şi chiar să judece recursul, înainte de primirea dosarului. Cererea reclamantului, însoţită de dovada înregistrării recursului la instanţa de fond se soluţionează în termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia, preşedintelui instanţei de recurs. Dacă cererea a fost admisă, soluţia se comunică de îndată instanţei de fond care are obligaţia să redacteze hotărâre atacată şi să o comunice părţilor precum şi să expedieze dosarul instanţei de recurs în termen de 5 zile. Motivarea recursului se poate face, sub sancţiunea nulităţii pentru tardivitate în termen de două zile de la comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informaţiilor scrise.
*Calitatea de pârât într-un astfel de litigiu o poate avea, în baza art. 1 din Legea contenciosului administrativ, o autoritate administrativă, sau, potrivit art. 52 din Constituţie, orice autoritate publică care vatămă printr-un act administrativ un drept prevăzut de lege, sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
*În urma reorganizării unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat s-a pus problema dacă aceste unităţi mai pot fi considerate organe administrative a căror acte pot fi cenzurate de către instanţa de contencios administrativ.
Într-o opinie se apreciază că autorităţile administrative pot fi considerate atât societăţile comerciale cu capital de stat, cât şi regiile autonome. (111)
Referitor la natura juridică a regiei autonome s-a mai susţinut că aceasta rămâne o întreprindere de stat(113) sau că ea este persoană juridică mixtă, de drept public şi de drept privat, care are însă trăsături proprii organismelor publice.(114)
*Odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei, prin art. 52 se reglementează dreptul persoanei vătămate de autoritatea publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, sau a unui interes legitim anularea actului şi repararea pagubei produse. Aşa fiind, actele administrative ale oricărei autorităţi constituite în stat, emise în exerciţiul puterii publice, pot fi cenzurate de către instanţele de contencios administrativ.
* În acţiunea de contencios administrativ, calitatea de pârât o poate avea şi funcţionarul autorităţii emitente care a elaborat actul, sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii, în situaţia în care reclamantul solicită despăgubiri pentru paguba cauzată, ori pentru întârziere. De asemenea, această calitate -în sens larg- o poate avea şi funcţionarul ierarhic superior celui care a emis actul, când este chemat de acesta în garanţie şi a dat ordin scris să se semneze actul a cărui legalitate -totală sau parţială- este supusă judecăţii. Desigur că în sens strict procesual, chemarea în judecată a funcţionarului ierarhic superior este o formă a intervenţiei forţate prevăzută de art. 57-59 din Codul de procedură civilă.
* În literatura de specialitate s-a pus problema participării procurorului la soluţionarea litigiilor de contencios administrativ. Deşi Legea 29/1990 nu prevede o astfel de participare, în temeiul art. 131 alin. 1 din Constituţie s-a emis punctul de vedere că o astfel de participare este posibilă, deoarece în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi interesele cetăţenilor.(115) Aşa fiind, în litigiul de contencios administrativ, procurorul are dreptul de a formula cereri, de a pune concluzii, de a promova acţiuni şi de a exercita căile ordinare sau extraordinare de atac. Totodată se apreciază, că această soluţie este în concordanţă cu dispoziţiile art. 45 din Codul de procedură civilă, deoarece litigiul administrativ nu are un caracter strict personal, iar procurorul apără un interes public. În sprijinul acestei soluţii se mai arată că nu toate actele autorităţilor administrative vatămă drepturile sau interesele cetăţenilor, ci se pot ivi situaţii când, prin asemenea acte, se creează unor cetăţeni avantaje sau facilităţi, fără drept, iar înlăturarea ilegalităţii lor nu poate fi realizată decât pe calea anulării la contenciosul administrativ, în urma acţiunii procurorului.
*De remarcat că prin intentarea de către procuror a acţiunii în contencios, de anulare a actului administrativ, persoana vătămată va fi introdusă în proces şi va avea toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
Determinarea calităţii de parte în litigiile administrative prezintă atât importanţă teoretică, cât şi practică, având în vedere esenţa contenciosului administrativ de a fi principalul instrument juridic de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, împotriva abuzurilor administrative.