Verificarea legalităţii actelor administrative unilaterale

Verificarea legalităţii actelor administrative unilaterale

14.1. Consideraţii generale

* Principiul legalităţii activităţii administraţiei publice, impune adoptarea actelor de autoritate, în concordanţă strictă cu legea şi celelalte acte normative, cu forţă juridică superioară.
* Actele ilegale prin care se încalcă drepturile şi interesele legitime ale administraţilor pot fi desfiinţate, în cadrul procedurilor de verificare a legalităţii lor, declanşate pe baza dreptului de petiţionare şi al liberului acces la justiţie, garantate de Constituţie.
* Dreptul de petiţionare se exercită prin cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri adresate autorităţilor administraţiei publice care au obligaţia să răspundă la aceste petiţii, în termenele şi în condiţiile stabilite de lege. Cetăţenii au dreptul să formuleze petiţii numai în numele semnatarilor iar organele legal constituite, exclusiv în numele colectivităţilor pe care le reprezintă. Orice petiţie trebuie să conţină atât datele de identificare a petiţionarului, cât şi semnătura acestuia. Acest drept nu priveşte petiţiile anonime, având deci un profund caracter moral.
* Accesul liber la justiţie presupune sesizarea justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale administraţilor care se poate realiza fie pe calea acţiunii directe, fie prin orice altă cale procedurală.
Prin urmare, verificarea legalităţii actelor administrative unilaterale se realizează atât pe cale administrativă, cât şi jurisdicţională .
* Modalităţile generale de declanşare a procedurii administrative, privind verificarea legalităţii actelor şi faptelor administrative sunt: cererea, propunerea, reclamaţia şi sesizarea .
* Cererea reprezintă solicitarea prin care o persoană se adresează autorităţilor administrative pentru a se lua anumite măsuri, în vederea realizării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
Propunerea vizează luarea măsurilor sau deciziilor prin care se realizează sau se ocrotesc interese publice.
* Prin reclamaţie se urmăreşte să se determine autoritatea administrativă să revină asupra deciziei luate, prin care s-a lezat un drept subiectiv sau un interes legitim.
Sesizarea este modalitatea prin care se apără drepturile şi interesele legitime lezate de autorităţile administrative, tinzându-se spre restabilirea legalităţii.
* Pe lângă modalităţile generale de declanşare a căilor de verificare a actelor administrative, prin legi speciale s-au instituit şi alte modalităţi. Aceste modalităţi poartă denumiri specifice şi au reglementări juridice proprii. Ele sunt plângerea, contestaţia, apelul, etc.
Plângerea este modalitatea prin care se atacă procesele verbale de sancţionare contravenţională sau alte acte administrative prin care s-au dispus măsuri represive ori au fost încălcate drepturi subiective şi interese legitime.
* Contestaţia priveşte actele administrative prin care s-au dispus fie măsuri sancţionatorii, fie măsuri care au lezat drepturi şi interese legitime ori au dus la nerealizarea lor.
Apelul este tot o contestaţie, ce vizează însă actele administrativ- jurisdicţionale, prin care s-au încălcat drepturi şi interese legitime .
* Prin aceste modalităţi îndreptate împotriva actelor administrative ilegale se crează posibilitatea remedierii încălcărilor de lege şi a apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
* Aceste modalităţi sau căi de atac poartă denumirea generică de recurs administrativ. El poate fi graţios, când se adresează autorului actului sau ierarhic, dacă se introduce la autoritatea administrativă supraordonată.
În baza liberului acces la justiţie persoanele particulare se pot plânge împotriva actelor şi faptelor care le vatămă drepturile sau interesele lor legitime şi prin recursul contencios. Exercitarea recursului contencios duce la soluţionarea conflictului particularului cu autoritatea reclamantă de către o instanţă judecătorească.
* În principiu recursul administrativ şi cel contencios sunt căi de atac autonome împotriva actelor administrative ilegale, însă în unele cazuri Legea contenciosului administrativ condiţionează promovarea recursului contencios de exercitarea în prealabil a reclamaţiei administrative.
Controlul judecătoresc al actelor şi faptelor administrative se realizează fie direct, prin introducerea acţiunilor în anularea actului administrativ ilegal şi în obligarea autorităţii administraţiei publice la efectuarea unor activităţi administrative, fie indirect, prin recursul împotriva actelor administrativ-jurisdicţionale sau prin ridicarea excepţiei de ilegalitate, în faţa instanţelor de drept comun.




14.2. Organizarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

* Prin Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 (1) s-a reglementat modul de exercitare a dreptului de a adresa autorităţilor publice petiţii, formulate de către cetăţeni în nume propriu sau de către reprezentanţii organizaţiilor legal constituite în numele colectivităţilor pe care le reprezintă.
* Potrivit legii, prin petiţie se înţelege reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris sau prin e-mail, pe care un cetăţean ori o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor publice centrale şi locale, serviciilor publice decentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiile autonome, denumite generic autorităţi şi instituţii publice.
* Autorităţile şi instituţiile publice menţionate sunt obligate să îşi organizeze un compartiment distinct pentru relaţii cu publicul, încadrat cu personalul necesar şi pregătit corespunzător pentru primirea, înregistrarea şi urmărirea rezolvării petiţiilor.
* Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt direct răspunzători de buna organizare şi funcţionare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor care le sunt adresate precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal. În consecinţă ei trebuie să dispună măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate.
* Totodată, semestrial, autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să-şi analizeze activitatea proprie de soluţionare a petiţiilor, pe baza raportului întocmit de compartimentul de „Relaţii cu publicul”.


14.3. Procedura de soluţionare a petiţiilor

* Petiţiile se adresează în scris direct sau prin poştă ori e-mail autorităţii sau instituţiei publice solicitate şi sunt înregistrate la compartimentul de „Relaţii cu publicul” care le va repartiza compartimentelor de specialitate cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului.
Compartimentul de relaţii cu publicul este obligat să urmărească modul de soluţionare a petiţiilor şi redactarea în termen a răspunsului. Totodată, expedierea răspunsului către petiţionar se face prin intermediul acestui compartiment care are şi atribuţii de arhivare şi clasare a petiţiilor.
* Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul de relaţii cu publicul, autorităţilor şi instituţiilor publice în ale căror atribuţii intră rezolvarea problemelor semnalate în petiţie.
* Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului primite de către compartimentul de relaţii cu publicul, nu se iau în considerare ci se clasează şi arhivează.
* După primirea petiţiei de către compartimentul de specialitate, şeful acestuia o va repartiza spre soluţionare unuia sau mai multor persoane de specialitate. Funcţionarii publici şi personalul contractual sunt obligaţi să rezolve numai petiţiile repartizate conform legii, fiindu-le interzis să primească astfel de petiţii direct de la petiţionari sau să intervină ori să depună stăruinţă pentru soluţionarea acestora înafara cadrului legal.
* Dacă prin petiţie sunt sesizate anumite aspecte care privesc activitatea unui funcţionar public sau a unei persoane încadrată cu contract de muncă din acel compartiment, petiţia nu poate fi soluţionată de cel în cauză sau de către un subordonat al acestuia.
* Potrivit legii, autorităţile şi instituţiile publice după ce au primit petiţia, au obligaţia să comunice petiţionarului în termen de 30 de zile, răspunsul, indiferent dacă soluţia îi este favorabilă sau nu, sub semnătura şefului compartimentului care a soluţionat petiţia. Răspunsul va cuprinde în mod obligatoriu temeiul legal al soluţiei adoptate.
* În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul de 30 de zile cu cel mult 15 zile.
* Pentru petiţiile primite de la o altă autoritate sau instituţie publică ce au fost greşit îndreptate, termenul de soluţionare este tot de 30 de zile care curge de la data înregistrării la autoritatea sau instituţia publică competentă.
* În cazul în care un petiţionar adresează mai multe petiţii, cu acelaşi conţinut, acestea se conexează la prima petiţie înregistrată, urmând să se comunice un singur răspuns. De asemenea dacă după trimiterea răspunsului, autoritatea sau instituţia publică competentă primeşte o nouă petiţie cu acelaşi obiect, aceasta se clasează la numărul iniţial cu menţiunea că s-a răspuns.
* Modul de calcul al termenelor de soluţionare a petiţiilor se face conform art.101 din Codul de procedură civilă. În consecinţă termenul pe zile se calculează după sistemul exclusiv, adică pe zile libere neintrând în calcul nici ziua din care el începe să curgă (Dies a quo) şi nici ziua în care se sfârşeşte (Dies ad quem) întrucât termenele pe zile se socotesc totodeauna pe zile întregi.
* Nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor şi intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii înafara cadrului legal, ori primirea direct de la petiţionar a unei petiţii,în vederea rezolvării, fără a fi repartizată de şeful compartimentului de specialitate constituie abateri disciplinare care se sancţionează potrivit legii.