Condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contenciosul administrativ

*Condiţiile de admisibilitate privesc cerinţele legale pe care trebuie să le îndeplinească în prealabil acţiunile judiciare, pentru ca instanţele de judecată să poată soluţiona cauza dedusă judecăţii.
Acţiunea în contenciosul administrativ trebuie să îndeplinească pe lângă condiţiile generale prevăzute de Codul de procedură civilă, pentru promovarea oricărei acţiuni în justiţie şi condiţiile specifice reglementate de Legea contenciosului administrativ. Aceste condiţii sunt cumulative şi trebuie îndeplinite la momentul introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ.
*Condiţiile generale cerute pentru promovarea oricărei cereri în justiţie sunt interesul, calitatea şi capacitatea procesuală56 iar Legea 554/2004 consacră următoarele condiţii de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ: a) condiţia vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim recunoscut de lege; b) condiţia atacării unui act administrativ sau a unui fapt administrativ asimilat acestuia; c) condiţia ca actul sau faptul administrativ asimilat să provină de la o autoritate publică; d) condiţia exercitării plângerii prealabile; e) condiţia privitoare la termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ; f) condiţia neîncadrării acţiunii judiciare în finele de neprimire prevăzute de lege.57
*Interesul de a acţiona în justiţie reprezintă o condiţie esenţială de exercitare a dreptului la acţiune întrucât orice demers în justiţie trebuie să urmărească un avantaj material sau moral. Interesul trebuie justificat de partea care promovează acţiunea judiciară iar ceilalţi participanţi la proces sau chiar instanţa din oficiu poate invoca excepţia lipsei de interes. În caz de admitere instanţa de judecată va respinge acţiunea judiciară, având în vedere că această excepţie are un caracter dirimant (peremptoriu).
De asemenea interesul trebuie să fie născut şi actual adică trebuie să existe atunci când se promovează acţiunea în contencios administrativ deoarece un interes eventual, nu poate justifica acţiunea judiciară. Interesul procesual nu trebuie confundat cu dreptul subiectiv care poate să se nască, chiar ulterior apariţiei interesului.
*Pentru exercitarea dreptului la acţiune în contencios administrativ, legea cere doar afirmarea existenţei unui drept subiectiv şi a vătămării sale, prin actul sau faptul administrativ asimilat, care justifică interesul procesual al reclamantului, urmând ca odată cu judecarea fondului acţiunii să se facă dovada potrivit legii.
*Condiţia calităţii şi capacităţii procesuale în acţiunile de contencios administrativ priveşte aptitudinea unei persoane de a fi titular de drepturi subiective care are posibilitatea de a sta în justiţie pentru proteguirea lor.
*Calitatea procesuală sau „legitimarea procesuală” poate fi activă, în cazul reclamantului şi pasivă, în situaţia pârâtului. Întrucât reclamantul porneşte acţiunea în contencios administrativ are obligaţia să justifice, atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea pasivă a pârâtului, deoarece raportul juridic procesual, nu se poate legal valabil decât între titularii dreptului unui raport de drept substanţial dedus judecăţii. Calitatea procesuală a unor părţi în acţiunea de contencios administrativ, nu se confundă cu calitatea de reprezentant legal sau convenţional al părţilor, chiar dacă între cele două instituţii există o strânsă legătură, întrucât sunt instituţii autonome, cu rol diferit în activitatea procesuală 58
*Capacitatea procesuală având în principiu aceleaşi trăsături ca şi capacitatea civilă, în analizarea acesteia se face distincţie între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Potrivit legii orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată. Dacă capacitatea de folosinţă este îngrădită, acest fapt va afecta şi capacitatea procesuală de folosinţă. Prin urmare lipsa capacităţii procesuale de folosinţă atrage sancţiunea nulităţii absolute a actelor procedurale efectuate în cursul judecăţii.59
*Capacitatea procesuală de exerciţiu se determină în funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu iar lipsa acesteia atrage anulabilitatea actului de procedură efectuat.
În cazul persoanelor juridice capacitatea procesuală este limitată de principiul specialităţii, însă lipsa personalităţii juridice, nu înseamnă eo ipso, totdeauna şi lipsa capacităţii procesuale.60
*În dreptul administrativ este dezvoltată teoria personalităţii juridice de drept public fundamentată pe recunoaşterea capacităţii administrative, potrivit căreia în temeiul unor dispoziţii speciale, faţă de cele de drept comun, autorităţile publice, chiar şi în lipsa personalităţii juridice pot sta în justiţie în nume propriu (proprio nomine), în calitate de titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) sau de persoană obligată în acel raport (calitate procesuală pasivă) după caz.61
*Lipsa calităţii şi capacităţii procesuale poate fi invocată, pe cale de excepţie, de partea interesată, de procuror şi chiar de instanţa de judecată, din oficiu, în orice fază a procesului, urmând ca în caz de admitere, acţiunea judiciară să fie respinsă.
*Condiţia vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim recunoscut de lege. Potrivit legii orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau fapt asimilat acestuia se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
*Dreptul subiectiv protejat de lege aparţine unor persoane, ca subiecte de drept şi există numai în măsura în care este recunoscut de legiuitor printr-o normă legală.62 Prin urmare dreptul subiectiv reprezintă interesul omenesc ocrotit de lege care este alcătuit dintr-un element valoric material sau moral şi unul volitiv, deosebindu-se de simplul interes nesancţionat legal.
*Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public fiind definite de lege. Interesul legitim privat reprezintă „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat” iar interesul legitim public „dă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public”.
*Potrivit legii interesul public „vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor ,libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţei autorităţilor publice”.
*În domeniul dreptului public, irefutabil, conceptul de drept subiectiv trebuie reconsiderat, în contextul dispoziţiilor constituţionale, a actelor normative care reglementează autoritatea judecătorească şi a celor ce stabilesc statutul juridic al funcţionarului public şi atribuţiile Avocatului Poporului, şi nu în ultimul rând, ţinându-se seama de doctrina juridică în general, din a doua jumătate a acestui secol, preocupată de asigurarea protecţiei juridice a cetăţeanului, în raport cu tendinţa juridicizării raporturilor sociale din societăţile post-industriale.
*Condiţia atacării unui act administrativ sau a unui fapt administrativ asimilat acestuia. În baza acestei condiţii acţiunea în contenciosul administrativ trebuie să vizeze un act administrativ sau unul din faptele juridice materiale asimilate actului administrativ definit de lege.66 Celelalte fapte materiale producătoare de efecte juridice, nu pot forma obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ. Actul administrativ trebuie deosebit de alte înscrisuri, adrese, circulare, instrucţiuni de serviciu sau de actele şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii sau adoptării actelor administrative unilaterale.
*Actul administrativ unilateral reprezintă o manifestare de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţa de constrângere a statului, în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare.
*Operaţiunile administrative fiind activităţi ale autorităţilor publice realizate pentru îndeplinirea atribuţiilor legale, nu produc prin ele însele efecte juridice. Potrivit legii operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ unilateral pot fi cenzurate de către instanţa de contencios administrativ în privinţa legalităţii lor, odată cu verificarea legalităţii actului administrativ unilateral. Alte înscrisuri care poartă denumirea de adresă, certificat, circulară adeverinţă etc neproducând efecte juridice, nu sunt acte administrative ci doar operaţiuni administrative.
*Prin ordonanţa Guvernului nr.33/2002 s-a reglementat modul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de autorităţile publice către populaţie.67 Potrivit legii certificatul este documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia iar adeverinţa este documentul prin care se atestă un drept sau un fapt. Atât certificatele, cât şi adeverinţele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptăţite ori a mandatarului acestora şi numai în situaţia în care confirmarea şi atestarea dreptului sau faptului le privesc în mod direct.
*Ordinele sau instrucţiunile de serviciu sunt prescripţii generale pe care conducătorii ierarhici le dau funcţionarilor din subordine, pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale şi în principiu, nu dau naştere, nu modifică şi nu sting efectele juridice. Prin urmare instanţa de judecată sesizată cu verificarea legalităţii unui asemenea act va stabili dacă acesta a produs efecte juridice specifice actului administrativ unilateral.
*Condiţia ca actul sau faptul administrativ asimilat să fie realizat de o autoritate publică. Prin autoritate publică se înţelege „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public”. Totodată potrivit legii sunt asimilate autorităţilor publice „pesoanele juridice de drept privat care au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public” iar serviciul public este „ctivitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii, după caz, a unui interes public”. Interesul public priveşte „ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţei autorităţilor publice”.
*Condiţia exercitării plângerii prealabile. Raţiunea acestei condiţii este bazată pe dreptul autorităţilor publice de a reveni - în urma exercitării controlului administrativ – asupra actelor emise sau adoptate şi considerate ilegale, ca o obligaţie permanentă a asigurării legalităţii şi oportunităţii activităţii de organizare şi executare a legilor, ţinând seama de caracterul subsidiar al controlului judecătoresc asupra acestei activităţi. Prin plângerea prealabilă se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ, cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării acestuia.
Condiţia privitoare la termenul de introducere al acţiunii în contencios administrativ
*Potrivit legii cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce la instanţa de contencios administrativ, într-un termen de 6 luni care curge de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, de la data comunicării refuzului, considerat nejustificat ori de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a se depăşi termenul legal de soluţionare a cererii fără a se depăşi termenul de 1 an sau de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a producerii consilierii, în cazul contractelor administrative.
Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, acţiunile judiciare pot fi introduse la instanţa de contencios administrativ şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
*În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici termenul de 6 luni pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
*Acţiunile judiciare având ca obiect anularea consecinţelor ordonanţelor Guvernului sau a dispoziţiilor din ordonanţe, declarate ca neconstituţionale precum şi a actelor administrative cu caracter normativ pot fi introduse oricând.
Condiţia neîncadrării acţiunii judiciare în finele de neprimire prevăzute de lege. Cauzele de neprimire pot fi grupate în două categorii: fine de neprimire privind natura actului, unele acte putând fi totuşi cenzurate de instanţele judecătoreşti doar pentru exces de putere, şi cauze de neprimire care rezultă din existenţa unui recurs paralel.