Acţiunile judiciare la instanţa de contencios administrativ

*Potrivit legii persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
*Acţiunile în contenciosul administrativ sunt reglementate de Legea 554/2004 care se completează cu regulile procedurii civile. Prin urmare din punct de vedere procesual, acţiunile de contencios administrativ se integrează în categoria largă a acţiunilor de drept comun.
*Sensul comun al termenului de „acţiune” este acela de „proces” definit la rândul său ca acţiune în justiţie făcută pentru soluţionarea unui diferend între două părţi care sunt în litigiu sau pentru constatarea şi sancţionarea încălcării legilor statului47.
*Acţiunea judiciară este o virtualitate legală de sesizare – şi totodată de obligare - a unui organ jurisdicţional să statueze asupra unei situaţii juridice determinate dedusă judecăţii.48 Acţiunea nu se confundă cu cererea de chemare în judecată. În timp ce acţiunea este o cale de drept, cererea de chemare în judecată este actul procesual prin care o persoană deschide această cale, sesizând instanţa şi obligând-o să statueze.49
*Acţiunile deduse judecăţii în faţa instanţelor de contencios administrativ pot declanşa un control direct al legalităţii actelor administrative sub forma acţiunii în anulare a actului administrativ, a acţiunii în obligarea autorităţii publice la efectuarea unei activităţi administrative, a cererii de acordare de despăgubiri materiale şi morale precum şi a cererii de daune pentru întârziere sau a aplicării sancţiunii pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile în termenul legal.
*Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze şi litigiile care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ precum şi orice litigii legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ. La judecarea acestor litigii instanţa de contencios administrativ va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
*De asemenea instanţele contenciosului administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale şi excepţiile de neapelare a unor acte administrative. ridicate oricând, în cadrul unui proces în faţa altor instanţe de judecată.
*Acţiunea în anularea actului administrativ este calea directă de control judiciar prin care, în principal se urmăreşte anularea totală sau parţială a actului ilegal, după verificarea existenţei dreptului subiectiv sau al interesului legitim. În urma acestei acţiuni, instanţa de judecată nu poate să elibereze ea însăşi un alt act administrativ şi nici să modifice actul, în cazul anulării lui parţiale, sau să dea o hotărâre care să ţină locul unui act administrativ deoarece nu se pot substitui autorităţii publice emitente.
*O dată cu verificarea legalităţii actului administrativ, instanţa de judecată este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. Legea 554/2004, reglementând un contencios de plină jurisdicţie, în cazul admiterii acţiunii, instanţa de judecată va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute.
*În literatura de specialitate, problema momentului până la care se poate cere anularea unui act administrativ pe calea contenciosului administrativ a dat naştere la păreri divergente. Într-o opinie50 se consideră că procedura contenciosului administrativ poate fi folosită numai până la data când autoritatea administrativă îşi poate revoca actul administrativ, adică până în momentul în care acest act şi-a produs efectele, prin executare sau prin intrarea lui în circuitul altor raporturi juridice. După acest moment, anularea actului administrativ sau constatarea ilegalităţii lui se va putea cere de către cei interesaţi, numai pe calea procedurii de drept comun. Se are în vedere că în asigurarea stabilităţii raporturilor juridice, principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii, ieşind din sfera de reglementare exclusivă a dreptului administrativ, a devenit un principiu de aplicabilitate generală care limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra acestor acte. Calea de desfiinţare a unor astfel de acte, considerate ilegale, nu mai poate fi revocarea, ci constatarea nulităţii ori anularea lor de către instanţa de judecată, la cererea organului administrativ.
*În consecinţă, apare evident că acţiunea în anulare sau constatare a nulităţii unui act administrativ, nu poate fi soluţionată de instanţele judecătoreşti, potrivit Codului de procedură civilă, ci de către instanţele specializate, instituite prin Legea contenciosului administrativ. De altfel şi în Decizia nr. 41/1992 a instanţei supreme se arată că pentru ipoteza în care actul administrativ a fost emis prin încălcarea unei norme de drept imperative sau prohibitive, ori a fost emis prin mijloace frauduloase sau ca rezultat al unui viciu de voinţă -eroare, dol, violenţă- iar organul administrativ constată această situaţie, după ce actul şi-a produs efectele, prin executare ori prin trecerea lui în sfera altor ramuri de drept, producând alte efecte juridice, calea legală de desfiinţare a actului administrativ ilegal, nu mai poate fi revocarea actului, ci constatarea nulităţii ori anularea lui de către instanţa competentă, în speţă instanţa de contencios administrativ, la cererea organului administrativ.
*Această concepţie a fost însuşită de legiuitor întrucât prin Legea 554/2004 se prevede că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanţei de contencios administrativ constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu poate fi revocat deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
*Acţiunea în obligarea autorităţii publice la efectuarea unei activităţi administrative priveşte nu anularea unui act administrativ ilegal, ci are ca obiect obligarea autorităţii publice, investită cu atribuţii de putere publică şi chemată în judecată, să efectueze o anumită activitate.53 Astfel de activităţi pot privi: modificarea actului administrativ contestat, înlocuirea unui act administrativ cu altul, emiterea unui act administrativ şi eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui înscris care poate servi la realizarea dreptului pretins de reclamant. Această acţiune poate fi însoţită de cererea de acordare de daune materiale şi morale.54
*Cererea de acordare de daune materiale şi morale trebuie să însoţească fie acţiunea în anulare a unui act administrativ fie cea de obligare a autorităţii publice la efectuarea unei activităţi administrative.
Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Despăgubirile pot fi cerute atât pentru daunele materiale, cât şi pentru daunele morale.
*Referitor la daunele morale instanţa supremă a statuat că admisibilitatea unor asemenea cereri nu este condiţionată de existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu material, ori de acoperirea acestuia din urmă ca efect al admiterii cererii îndreptată împotriva actului administrativ.55
Cererea de acordare de daune materiale şi morale este supusă taxei de timbru în condiţiile legii şi se judecă potrivit normelor procedurale instituite de Legea contenciosului administrativ.
Cererea de acordare de daune pentru întârziere este o cale de executare silită a hotărârii judecătoreşti, prin obligarea autorităţii publice sau a conducătorului acesteia la plata de despăgubiri, potrivit dreptului comun. Acordarea despăgubirilor pentru întârziere se face de către instanţa de executare la cererea reclamantului.
*Acţiunea împotriva ordonanţelor sau a dispoziţiilor din Ordonanţele Guvernului se introduce la instanţa de contencios administrativ însoţită de ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate. Dacă ordonanţa Guvernului sau dispoziţiile unei ordonanţe au fost declarate neconstituţionale în urma ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în altă cauză, sesizarea instanţei de contencios administrativ se face fără exercitarea plângerii prealabile, în termenul legal de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ care începe să curgă de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.
Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi corectată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu saula cererea părţii interesate. Excepţia de nelegalitate se soluţionează de către instanţa de contencios administrativ la sesizarea instanţei în faţa căreia s-a ridicat această excepţie.