vesper tilts
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Abaterea disciplinară

In jos

Abaterea disciplinară Empty Abaterea disciplinară

Mesaj  Admin Mar Feb 05, 2013 1:00 pm

*Abaterea de la disciplina funcţiei publice este fapta ilicită săvârşită printr-o acţiune sau inacţiune, cu vinovăţie care cuprinde atât culpa „in eligendo” cât şi culpa „in vigilando”. Abaterea disciplinară poate să fie unică sau în concurs cu alte fapte de natră administrativă, penală sau civilă şi reprezintă greşeala de serviciu, adică inerentă muncii fiind săvârşită fără ştiinţă sau fără culpă şi greşeala grosieră, comisă cu rea credinţă.
*Potrivit legii încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora (49).
*Faptele care reprezintă abateri disciplinare sunt următoarele: a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor; c) absenţe nemotivate de la serviciu; d)nerespectarea în mod repetat a programului de lucru; e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter; g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic; i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu; j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici; k) stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu petenţii în vederea soluţionării acestora.
*Legea cadru privind statutul funcţionarilor publici se completează conform articolului 103 din acest act normativ cu prevederile legislaţiei muncii. Noul cod al muncii (50) defineşte abaterea disciplinară ca fiind „o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern…, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”. Prin urmare în stabilirea abaterilor disciplinare ale funcţionarilor publici trebuie să se ţină seama şi de normele completatoare ale codului muncii care conţin reglementări mult mai detaliate decât Legea privind statul funcţionarilor publici.
*În consecinţă răspunderea administrativ-disciplinară a funcţionarilor publici este atrasă atât de faptele precis determinate de lege, cât şi de stabilirea faptelor care reprezintă încălcări ale obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale.


Admin
Admin

Mesaje : 65
Data de înscriere : 05/02/2013

https://vespertilt.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum