Noţiunea serviciului public

Noţiunea serviciului public

* Serviciul public este o formă de acţiune administrativă prin care o persoană juridică îşi asumă satisfacerea unor nevoi de interes general.(16) Prin serviciul public înţelegem atât activităţile de producţie şi gestionare a serviciilor de utilitate colectivă, desfăşurate de către administraţie, cât şi organismele care desfăşoară această activitate.
* Noţiunea serviciului public ocupă un loc considerabil în cadrul acţiunii administrative iar în practică esenţa acestei activităţi constă tocmai în asigurarea funcţionării serviciilor publice. În orice stat de drept serviciile publice apar ca fiind de strictă necesitate întrucât ele evocă obligaţiile statului faţă de drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi. Prin urmare, serviciile publice ocupă un loc important în viaţa societăţii umane.
* Creşterea rolului statului contemporan şi dezvoltarea sa, a determinat apariţia unui mare număr de servicii publice, cu diverse ramificaţii care au pătruns aproape în toate domeniile de activitate.
* Fiecare cetăţean este interesat, într-un fel sau altul, de asigurarea funcţionării serviciilor publice. Bunăoară legătura cu serviciile publice se realizează pentru asigurarea diferitelor trebuinţe: de îngrijire medicală, asistenţă socială, educaţie, cultură, servicii poştale şi de transport, etc. Deci particularul este un client al serviciului public care urmăreşte satisfacerea unei nevoi proprii considerate de stat ca fiind de interes public.
* Noţiunea serviciului public a apărut mai întâi în jurisprudenţa franceză şi a fost preluată de doctrina şcolii de Bordeaux, numită şi Şcoala serviciului public, în fruntea căreia se afla Léon Duguit.
* Şcoala de Bordeaux a definit conţinutul şi funcţiile serviciului public, considerându-l drept criteriu care stă la baza aplicării dreptului administrativ precum şi la baza repartizării competenţei între instanţele de contencios administrativ şi instanţele de drept comun. Această doctrină a avut în vedere decizia dată de către Tribunalul de Conflicte francez în celebrul caz Blanco din anul 1873.
* În speţă Agnes Blanco a suferit un banal accident de muncă prin răsturnarea unui vagonet al manufacturii de tabac de la Gironde, manufactură care aparţinea statului, iar părinţii victimei au introdus o acţiune în despăgubiri la instanţa de drept comun. Prefectul, bazându-se pe Legea din 1790 care proclama separaţia puterii judecătoreşti de puterea administrativă a contestat competenţa acestei instanţe, ajungându-se astfel la un conflict de competenţă, ce a fost soluţionat de Tribunalul de Conflicte.Această instanţă a decis că responsabilitatea revine statului pentru pagubele cauzate particularilor, prin acţiunile persoanelor angajate în cadrul serviciului public care nu poate fi guvernată de aceleaşi principii ce sunt stabilite de Codul civil pentru particulari.(17)
* În consecinţă, această decizie a statuat că raporturilor dintre stat şi particulari, din care rezultă răspunderea pecuniară a statului, li se vor aplica un regim juridic diferit de regimul juridic de drept civil iar acest regim este unul de drept administrativ.
* Fondatorii teoriei serviciului public pot fi grupaţi în două curente. Bunăoară pentru Léon Duguit serviciul public este "activitatea a cărei îndeplinire trebuie asigurată, reglată şi controlată de guvernanţi pentru că realizarea acesteia este indispensabilă înfăptuirii şi dezvoltării interdependenţei sociale care nu se poate realiza decât prin intervenţia guvernanţilor".
* Această concepţie a serviciului public denumită obiectivă a fost criticată chiar de succesorii lui Duguit întrucât ea nu conţine nici o definire, nici o enumerare a activităţilor care prin natura lor trebuie efectuate în sarcina colectivităţilor publice.
De aceea alţi autori au propus o definiţie subiectivă privind conturarea intenţiei guvernanţilor. Pentru G. Jéze sunt unice servicii publice nevoile de interes general pe care guvernanţii decid să le satisfacă prin procedeul serviciului public iar pentru Achille Mestre, această intenţie se recunoaşte în regimul juridic exorbitant dreptului comun aplicat unei activităţi.
* Jurisprudenţa din epoca formării concepţiei serviciului public a susţinut că serviciul public se recunoaşte prin reunirea a trei elemente: elementul organic, elementul material şi elementul juridic.
* Elementul organic priveşte ansamblul mijloacelor pe care o persoană publică le afectează unui serviciu public iar noţiunea de serviciu public coincide cu cea de organ administrativ.
* Elementul material este fundamental pentru serviciul public şi constă în activităţile de interes general pe care le decid guvernanţii ca fiind de interes public.
* Potrivit elementului juridic serviciul public constituie doar activitatea asumată şi exercitată într-un regim exorbitant dreptului comun.
În ţara noastră, în perioada interbelică prof. Paul Negulescu înţelegea prin serviciul public "un organism administrativ creat de stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi putere determinată, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei publice care l-a creat, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă".(18)
* În opinia prof. Anibal Teodorescu, care se înscrie în teoria lui G. Jéze, "serviciile publice se întâlnesc pretutindeni unde este o activitate de stat întrucât forţa executivă a statului se exercită prin servicii publice iar totalitatea serviciilor publice formează administraţia".(19)
* Prin serviciu public M. Văraru înţelegea "orice activitate creată pentru satisfacerea unor interese colective care se realizează după procedura specială a dreptului public, la nevoie cu concursul forţei publice."(20)
* Profesorul Tarangul considera că "serviciul public constituie orice activitate a autorităţilor publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes general care este atât de importantă, încât trebuie să funcţioneze în mod regulat şi continuu".(21)
* Astăzi este dominantă teoria denumită a serviciului funcţional născută în mare parte din cea a serviciului public virtual, cu toate că şi aaceasta este contestată.
* Teoria serviciului virtual a fost expusă pentru prima dată de către M. Chenot şi constă în susţinerea că o activitate privată de interes general exercitată asupra domeniului public, trebuie considerată ca un serviciu public virtual supus unui control din partea administraţiei.
* Acestei teorii i s-a reproşat că este mai mult de natură politică decât juridică, întrucât nu se precizează dacă toate activităţile private desfăşurate asupra domeniului public, pot fi considerate servicii publice, până unde se întinde controlul administraţiei şi totodată ea are tendinţa de a creşte influenţa statului asupra intreprinderilor private.
* Teoria serviciului public funcţional este izvorâtă din jurisprudenţă, bazându-se pe funcţia interesului general şi pe dezvoltarea celor trei elemente evidenţiate de jurisprudenţa clasică şi anume: elementul material, elementul organic şi elementul juridic.
* Elementul material a devenit esenţial întrucât prin natura ei o activitate de interes general nu poate fi considerată serviciu public. În concepţia funcţională asupra serviciului public care are o natură subiectivă, singuri guvernanţii sunt chemaţi să aprecieze ce activităţi sunt de interesa general şi constituie servicii publice.
* Elementul organic defineşte cadrul de exercitare a unui serviciu public. Numai organismele private delegate sau autorizate de către persoanele publice realizează servicii publice de interes general. Această abilitare poate lua forma actelor contractuale (concesiune) sau a actelor unilaterale (lege, act administrativ individual) însă în ambele situaţii numai persoanele publice pot crea un serviciu public de interes general.
Elementul juridic evidenţiază regimul exorbitant, serviciilor publice aplicându-li-se regulile dreptului administrativ.
* Prin urmare în această concepţie, pe care o împărtăşim, serviciul public este o activitate asigurată sau asumată de o persoană publică în vederea realizării interesului public.(22)
În orice stat de drept importanţa serviciilor publice este evidenţiată prin legea fundamentală întrucât ele sunt inerente oricărei organizări statale. Astfel ideea de serviciu public apare şi în Constituţia României din anul 1991 în mai multe articole fie în mod expres, fie în mod implicit.
* Bunăoară în art. 31 alin. 5 se precizează că " serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome" iar "organizarea lor şi controlul parlamentar asupra activităţii acestora se reglementează prin lege organică". În art. 32 alin. 5 se arată că "instituţiile de învăţământ, inclusiv cele particulare;I confesionale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii".
* Potrivit art. 34 alin. 3 "organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii". În art. 42 alin. 2 lit. a se face referire la "serviciul cu caracter militar sau la activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu".
* Articolul 43 alin. 2 statuează că numai "legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării dreptului la grevă, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate". În conformitate cu art. 65 Parlamentul în şedinţă comună "numeşte la propunerea Preşedintelui României, directorul Serviciului Român de Informaţii şi exercită controlul asupra activităţii acestui serviciu".
* Mai amintim dispoziţiiile art. 122 care precizează că, "consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean" şi art. 123 alin. 2, care statuează că "Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale".